27 octombrie 2015

Mancare de gutui - de post


Am mancat asa ceva in urma cu mai multi ani la o vecina. La vremea respectiva am crezut ca ma serveste cu un desert, dar mai tarziu am aflat ca preparatul respectiv se serveste ca mancare, gustare.... mai ales in zilele de post. Incantata fiind de  gust am intrebat cum se face si batranica mi-a spus ceva foarte simplu: "Pentru fiecare fruct/gutui trebe' o lingura de zahar, jumatate de lingura de faina. Iti mai trebe' niste ulei, un pic de sare si daca vrei... poti pune si un pic de scortisoara... Acu' ce sa zic? Unii fac cu carne, altii pun mai  mult zahar.... eu asa o fac - cum o facea mama..." 
Mi-am amintit toate acestea si m-am gandit ca este o mancarica tocmai potrivita pentru provocarea lunii octombrie din cadrul proiectului "Traditie si gastronomie romaneasca" - lansat de Gina Bradea

In mare "taina", am facut mancarea - dar a fost departe de gustul pe care l-am simtit cand am mancat la ea. Mai apoi am intrebat iar cum o face si mi-a zis ceva cam la fel (am intrat mai mult in detalii).... deci TREBUIE sa-mi iasa si mie. Zis si facut! Acum imi dau seama ca mancarea ei avea mai mult sos si era mai gros...

De data aceasta am folosit : 

- 3 gutui
- 3 linguri de zahar (merg si 4...)
- 1 lingura faina (merg si 2...)
- ulei (aproximativ 50 ml)
- scortisoara
- 1 varf cutit sare
- 400 ml apa (aproximativ)

Am spalat gutuile, le-am taiat in patru, am scos casuta semintelor si partea "pietroasa".
Apoi le-am taiat felii de aprox 5 mm... maxim 7 mm.



Am prajit usor, pe rand, feliile de gutui pe ambele parti in ulei - atat cat sa se inmoaie putin si apoi le-am scos pe servetele absorbante.



In uleiul ramas in cratita am caramelizat 3 linguri de zahar. Cu maaaaare atentie am adaugat 200 ml apa si am lasat sa fiarba pana cand zaharul s-a topit.


Am dizolvat o lingura de faina in alte 200 ml de apa si am adaugat peste amestecul din cratita.


Am adaugat si feliile de gutui si praful de sare. Am mai lasat sa fiarba impreuna (amestecand mereu) aproximativ 10 minute. Feliile de gutui trebuie sa fie moi - nu faramate....



Yamiiii!!!! Ce arome!!!!

Eu am fost nerabdatoare si am pus repede o portie, dar rece aceasta mancarica este de-a dreptul minunata. Sosul capata consistenta si feliile de gutui imprumuta mult din gustul sosului.

Nu am mai apucat sa fac o poza cu mancarica rece - s-a mancat rapid. Voiam sa pot sa arat transformarea pe care a suferit-o sosul, dar trebuie sa ma credeti pe cuvant :) 

Nu am ratat un praf de scortisoara - da un plus de savoare :) 
















4 comentarii:

  1. Interesant! Voi incerca desertul acesta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! :)
      Astept impresii!
      Nu este tocmai un desert, dar este ok si daca-i spui asa :)

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Multumesc! :)

      Daca o faci... recomand putin mai mult sos. Rece este absolut delicioasa! :)

      Ștergere